Iar acum, ce mai pot spera eu, Doamne, Stăpânul eu? Speranța mea este în Tine! (Psalmul 39:7)
De-a lungul Bibliei, vedem multe exemple de așteptare a lui Dumnezeu. Îl vedem pe Avraam așteptând ca Dumnezeu să-l binecuvânteze cu un fiu. Vedem națiunea lui Israel așteptând ca cineva să îi elibereze din sclavia din Egipt, apoi așteptându-l sute de ani pe Mântuitorul promis. În Noul Testament, îi vedem pe ucenici așteptând ca Isus să devină Rege (ei nu au înțeles că trebuia să moară mai întâi) și vedem biserica așteptând revenirea lui Hristos. Se pare că așteptarea face parte integrantă din planul lui Dumnezeu pentru viețile noastre.
Atunci de ce urâm atât de mult să așteptăm? Așteptarea ne cere să avem încredere în ceea ce nu se vede, să fim siguri că Dumnezeul invizibil va realiza ceva bun în lumea fizică. Și trebuie să avem încredere că El va face acest lucru când va fi pregătit, nu când vrem noi să o facă. Așteptarea cere încredere, iar noi preferăm să avem binecuvântările noastre chiar acum, mulțumesc.
În timp ce așteptăm, Dumnezeu ne purifică și ne reorientează inimile. Este posibil să fi dorit cu ardoare un anumit răspuns din partea lui Dumnezeu; cu toate acestea, pe măsură ce El întârzie, Duhul Său lucrează adânc în noi pentru a ne schimba dorințele. Poate că speranța noastră a fost într-o persoană, o promovare sau o plăcere; dar în creuzetul așteptării, Dumnezeu ne mută atenția inimii noastre spre El, astfel încât să dorim să-L cunoaștem mai presus de orice altceva. Atunci putem spune împreună cu David: „Doamne, speranța mea este în Tine!”.
Cum schimbă Dumnezeu dorințele noastre și le concentrează asupra Lui, făcându-ne să așteptăm?
Aștepți ceva de la Dumnezeu chiar acum? Dacă da, câtă speranță ai în El?
„Credința înseamnă să crezi ceea ce nu vezi; răsplata acestei credințe este să vezi ceea ce crezi.” – SFÂNTUL AUGUSTIN
