El le-a răspuns: „Eu nu știu dacă este un păcătos. Ce știu eu foarte bine este că eram orb și că acum văd.” (Ioan 9:25)
Teologii au scris mii de cărți (unele palpitante, altele plictisitoare) despre ceea ce se întâmplă atunci când oamenii se încred în Hristos și experimentează iertarea. În acel moment al convertirii, adresa lor veșnică se schimbă. Toate păcatele lor sunt iertate și devin copii ai lui Dumnezeu. Vinovăția și rușinea sunt spălate de dragostea și acceptarea necondiționată a Dumnezeului cel Atotputernic.
Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi nu înțeleg aceste adevăruri magnifice decât după ce au devenit creștini și au studiat Biblia pentru o vreme. Chiar și atunci, unele aspecte ale colosalei transformări rămân învăluite în mister. Ele sunt pur și simplu prea minunate pentru a fi înțelese. Totuși, chiar din prima zi în care ne încredem în Hristos, știm în adâncul sufletului nostru că ceva este diferit – foarte diferit.
Într-o zi, Isus i-a redat vederea unui om care se născuse orb. Liderii religioși l-au interogat pe om pentru a găsi un motiv să nu ia în considerare miracolul și pentru a-l acuza pe Isus de blasfemie. Când au afirmat cu emfază că Isus era un păcătos, omul trebuie să fi râs cu poftă. „Sunt unele lucruri pe care nu le știu„, le-a spus el, „dar de un lucru sunt sigur: Am fost orb, dar acum pot vedea. Asta îmi este de ajuns„.
Suntem înțelepți să sondăm adâncimile adevărului lui Dumnezeu pentru a descoperi diferitele aspecte ale transformării incredibile pe care am experimentat-o. Dar cu cât mergem mai adânc în înțelegerea noastră, cu atât mai mult ne dăm seama că mântuirea este un adevărat miracol al harului – un miracol care produce schimbări inconfundabile și uimitoare în noi, din interior spre exterior.
Descrie transformarea inconfundabilă pe care ai experimentat-o pentru că te-ai încrezut în Hristos.
Este harul lui Dumnezeu de a te salva încă o minune pentru tine? De ce sau de ce nu?
„Dacă te lași absorbit complet, dacă te abandonezi complet momentelor care trec, vei trăi mai bogat acele momente.” – ANNE MORROW LINDBERGH
