Acest webinar este ideal pentru acei ce doresc:
Un studiu tip Mastermind este: O adunare de oameni care gândesc la fel și care își doresc să se concentreze și să își realizeze obiectivele prin studiul unui anumit set de informații și/sau a unor materiale, de obicei dintr-o anumită carte sau de la un anumit scriitor.
Să se găsească pe ei înșiși
Să găsească adevărata viziune
Să se angajeze în împlinirea viziunii
Ce obții de la un grup de studiu MasterMind?
Când liderii înșeală încrederea oamenilor lor este ca și cum ar sparge o oglindă. Dacă lovești o oglindă cu o piatră, sticla ei se sparge. Și deși este posibil să aduni toate cioburile și să le lipești la loc, oglinda va rămâne crăpată pentru totdeauna. Cu cât este mai distrusă, cu atât mai distorsionată este imaginea. Devine foarte greu să depășești stricăciunile făcute într-o relație atunci când s-a pierdut încrederea.
Pe de altă parte, studiul a descoperit că cele mai bune moduri prin care liderii pot să clădească încrederea sunt:
- Să păstreze integritatea;
- Să comunice deschis viziunea și valorile;
- Să facă ceea ce este corect, indiferent de riscul personal;
- Să se concetreze asupra scopurilor comune, mai mult decât asupra intereselor personale.
Până să-mi iau un angajament clar, există o ezitare, există șansa de a da înapoi. Dar în momentul în care mă dedic complet, atunci intervine și Domnul, iar lucrurile din jur încep să se așeze în sprijinul meu.
Mihail Manole
Coach, Teacher și Speaker independent - certificat de John Maxwell Team
"Totul se va schimba pentru tine atunci când te vei dezvolta personal pentru a deveni acel lider pentru care ai potențial." - John C. Maxwell
Mai multe informații despre curs
John C. Maxwell extrage o serie de idei esențiale pe care le prezintă în această lucrare sub forma unor ”pepite de înțelepciune”. Cu toții ne dorim să fim lideri mai buni, care să se poată descurca în orice situație și cu orice fel de angajați. Sfaturile oferite de John C. Maxwell provin dintr-o viață plină de succese și eșecuri, analizate și însușite în timpul călătoriei sale pe drumul leadership-ului.
El oferă explicații și exerciții practice detaliate pentru cei care vor să îndrume alți lideri. Astfel, nu numai că poți deveni mai bun în activitatea ta de leadership, ci vei fi capabil să îi ajuți și pe cei care acceptă provocarea de a deveni mai performanți și mai eficienți în viața lor profesională.
O putere de influență mai mare, o comunicare mai bună la toate nivelurile, o capacitate ridicată de a percepe realitatea - toate acestea sunt calități pe care orice lider ambițios și inteligent dorește să le aibă. Iar Leadership-ul de aur este ghidul perfect pentru atingerea acestor obiective - precum și a multor altora - în doar șase luni.
1. CUI SE ADRESEAZA ACEST PROGRAM?
# Proprietari de afaceri; # Manageri, directori și șefi de echipă; # Organizații nonprofit; # Lideri de ministere; # Antreprenori; # Lideri operaționali; și oricine dorește să își conducă bine organizația și echipa.
2. CINE ESTE FACILITATORUL?
Mihail Manole, trainer și coach cu experiență de peste 13 ani în afaceri, turism, limbi străine și management hotelier.
3. CE ESTE UN GRUP MASTERMIND?
Maxim 8-10 persoane, ce se întâlnesc cu scopul comun de a-și dezvolta anumite abilități prin împărtășirea opiniilor și experiențelor personale, plecând de la întrebări punctuale și aplicate puse de facilitator.
Identifică-ți resursele
Identifică-ți principiile
Găsește-ți adevărata viziune
Adăugă-ți numele la lista noastră spre a fi notificat atunci când vom lansa resurse valoroase prezentate de Meșterul Manole
P.S. Informațiile tale sunt în deplină siguranță. Le vom folosi doar pentru a-ți trimite conținut și resurse grozave, dacă ești de acord cu aceasta.
- Meșterul Manole -