Vreau să termin școala, vreau să termin facultatea, vreau să ajung un om de afaceri de succes, vreau să am mai mult timp liber, vreau să am mai mult timp pentru familie, vreau să ajut tot mai mulți oameni.Te regăsești cumva în aceste poziții?
Eu provin dintr-o familie modestă; nu am fost învățat să vorbesc în public și primul meu discurs l-am avut la vârstă de 26 de ani. Știu că îmi tremurau genunchii și vocea, și mă gândeam dacă nu lucrează ceva, și da, da a fost o experiență frumoasă, de la care am început investiția mea în dezvoltarea personală – dar nu oricum – o dezvoltare personală intenționată.
Având în vedere acestea, mai departe sau mai aproape, fiecare dintre noi suntem într-o oarecare măsură lideri, nu-i așa? Apropo, tu ce fel de lider ești?
Acum știu că vin tot felul de gânduri sau vorbe: Nu am bani, sunt din familie cu limitări financiare, nu am relații, nu am sponsorizări. Nu am învățat să vorbesc în public de mic copil, nu am fost învățat în școală cum să fac o afacere și multe, mult altele, care sunt: da, chestiuni serioase, dar secretul este că poți trece peste și să fii învingător.M-am decis să studiez cartea acesta printr-un curs important și să-l aplic în viața mea personală și în compania pe care o conduc: agenția de turism Oxentia Tourism.
[] Sufletul Leadership-ului – Servirea oamenilor
Stabilește în prealabil schimbarea de care este nevoie
Simplu, am aflat că autodisciplina mă transferă din zona bunelor intenții în cea a acțiunilor adecvate. O astfel de disciplină de sine face diferența dintre succesul temporar și cel susținut.
-
Am învățat că obiceiurile pe care le am mă urcă sau mă coboară și stau în puterea mea de alegere;
-
Am hotărât să fac ceea ce trebuie atunci când trebuie – indiferent dacă am sau nu am chef. Așa că am început să mă asigur, zi de zi, că aleg ceea ce contează cel mai mult;
-
Am învățat că autodisciplina face posibilă consecvența, iar consecvența dă mereu rezultate.
Dacă dorești să beneficiezi pe deplin de învățăturile minunate din cartea „Dezvoltă Liderul din Tine 2.0„, și dacă dorești să mergi mai departe, apelează la un mentor pentru a beneficia de aceste învățături minunate.
Chiar organizez un MasterMind pe această carte necesară și aș fi foarte bucuros să-ți adaug valoare în a studia și aplica aceste învățături minunate – ca să nu regreți și tu, la fel cum am făcut eu, că nu ai citit cartea mai înainte; și aș vrea că și tu să te vezi lider, aș vrea să crești și să-ți atingi potențialul de conducere pentru Slavă Lui Dumnezeu!
Sunt Mihail Manole, trainer și coach certificat de John C. Maxwell – lider care a scris peste 73 de cărți în afaceri și leadership – și sunt aici ca prieten și doresc să te ajut.
