După ce au plecat ei, Isus S-a urcat pe munte să Se roage. Se înnoptase și El era singur acolo. (Matei 14:23)

Au fost două zile foarte proaste. Isus a aflat că Irod l-a decapitat pe vărul Său, Ioan Botezătorul. El a încercat să plece pentru a se întrista, dar o mulțime enormă de cinci mii de bărbați - probabil un total de douăzeci de mii, inclusiv femei și copii - L-a urmărit și L-a găsit. Isus a avut milă de ei, i-a vindecat pe cei bolnavi și i-a hrănit în mod miraculos cu prânzul unui băiat (vezi Matei 14:10-21). Acum El a încercat din nou să scape.

Isus a trimis mulțimea acasă, iar pe ucenicii Săi i-a trimis pe cealaltă parte a lacului într-o barcă. În sfârșit, a rămas singur cu gândurile Sale și cu tristețea Sa în legătură cu Ioan Botezătorul.

Există momente în viața noastră în care succesul ne distorsionează perspectiva. Succesul - mai ales miracolele - poate fi intoxicant. Este ușor să credem că avem o putere magică sau că suntem indispensabili. Dar când ne simțim stresați, avem nevoie de perspectivă mai mult decât de încă un succes. Isus avea prioritățile sale clare. El știa că trebuie să plece pentru a putea simți greutatea pierderii vărului său, pentru a simți mângâierea Tatălui și pentru a se pregăti pentru ziua următoare.

Totuși, liniștea și singurătatea lui nu au durat prea mult. În jurul orei trei dimineața, barca care îi transporta pe ucenici a fost spulberată de o furtună. Ridicându-se din durerea Sa, El a ieșit pe apă pentru a-și ajuta prietenii (vezi Matei 14:25).

Indiferent ce am face, nu putem ține departe de noi unele dintre stresurile vieții. Atunci când nivelul de stres atinge cote maxime, trebuie să ne facem timp pentru a fi singuri câteva ore seara, dimineața sau oricând găsim timp.