El dă energie celui obosit și îl susține pe cel care nu (mai) are forță. (Isaia 40:29)

Viața creștină - și mai ales natura creșterii spirituale - este un paradox: pentru a deveni mai puternici, trebuie să ne recunoaștem slăbiciunile. Acest paradox poate părea ciudat, dar el străbate viața și învățătura lui Cristos. El a fost Dumnezeu Atotputernic, care a devenit un prunc neajutorat. El a fost Conducătorul universului, care a permis ca oamenii păcătoși să-L ucidă. El le-a spus urmașilor Săi că, pentru a deveni mari, trebuie să devină slujitorii tuturor (vezi Matei 20:26).

Cei mai mulți oameni își petrec viața încercând să evite slăbiciunea în orice domeniu al vieții, iar atunci când se simt cel mai vulnerabili, încearcă să se dea puternici pentru a-i păcăli pe oameni. Pentru cei care Îl urmează pe Cristos, însă, refuzul de a recunoaște slăbiciunea este un defect grav care scurtcircuitează puterea transformatoare a lui Dumnezeu. Sinceritatea cu privire la slăbiciunile noastre ne poate amenința, dar ne deschide ușa către adevărul eliberator al lui Dumnezeu, către libertatea uimitoare și către schimbarea reală.

Putem deprinde obiceiul de a fi sinceri cu Dumnezeu în legătură cu slăbiciunile noastre, dar cei mai mulți dintre noi sunt sinceri doar în situații de criză. Într-un moment în care am încercat orice altceva și am eșuat, suntem în sfârșit pregătiți să recunoaștem că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Recunoaștem că suntem slabi și ne încredem în călăuzirea și puterea lui Dumnezeu. Când criza se termină, însă, mulți dintre noi se întorc să se încreadă în noi înșine. Adevărata creștere vine atunci când putem recunoaște, în fiecare zi: "Doamne, am nevoie de înțelepciunea și puterea Ta în aceste situații astăzi. Te rog să mă ajuți". Și El o va face.