Religia considerată de Dumnezeu ca fiind curată și neafectată de ceva negativ, constă (în practică) în grija acordată orfanilor și văduvelor, în timp ce te ferești de influența rea a lumii. (Iacov 1:27)

Trăim într-o cultură a divertismentului, dar viața creștină nu este un sport pentru spectatori. Trăim într-o epocă a știrilor instantanee și a blogurilor pe tot felul de subiecte, dar Duhul lui Cristos din noi nu se mulțumește cu analiza. Atunci când harul și adevărul lui Cristos pătrund în inimile noastre, suntem constrânși să acționăm. Observăm oamenii aflați în nevoie și sărim să-i ajutăm. Auzim de oameni care au ocazia să atingă vieți, și îi sunăm pentru a le oferi asistență. Nu, nu mai putem sta degeaba. Vrem să ne murdărim mâinile și să facem o diferență.

Isus ne-a avertizat să nu ne practicăm credința în fața unui public pentru a câștiga aplauze (vezi Matei 6:1-6). În schimb, El ne-a spus să dăruim, să ne rugăm și să slujim în secret, unde numai Dumnezeu știe ce facem. Iacov a avut aceeași idee. El a spus că ne putem da seama dacă posedăm cu adevărat o "religie curată și nepătată" dacă suntem dispuși să mergem la cei de jos, la cei care sunt de obicei uitați, și să le satisfacem nevoile. În primul secol, în Palestina, oamenii uitați erau văduvele și orfanii. Astăzi, acești oameni se află cu siguranță pe listă, dar și miile de oameni fără adăpost din orașele noastre și zecile de mii de prizonieri din închisorile noastre. Ce facem noi pentru a le atinge viețile? Ce vom face astăzi?

Dar Iacov adaugă ideea că adevărata credință iese la suprafață printr-o altă alegere pe care o facem: să ne ferim de atitudini, cuvinte și acțiuni păcătoase. Adevărata credință este, așadar, alegerea de a trăi pentru Cristos în vieți interioare de puritate și în expresii exterioare de ajutorare a celor nefericiți. Ambele sunt esențiale.