Eliminați din viața voastră: orice amărăciune, orice manifestare rapidă negândită, orice mânie, orice reproș făcut pe ton de scandal, orice defăimare și orice fel de răutate. Înlocuiți acestea cu bunăvoință și cu iertare, manifestându-le unii pentru alții – exact cum v-a iertat și Dumnezeu în Cristos. (Efeseni 4:31-32)

Noi toți trăim pe o linie de demarcație emoțională. Pe de o parte, dacă furia se acumulează și se înăbușă, ea se transformă în resentimente și amărăciune, înrăutățind orice relație. Pe de altă parte, dacă iertarea devine un mod de viață, creștem în dragoste, compasiune și o apreciere mai profundă pentru iertarea lui Dumnezeu a propriilor noastre păcate.

Indiferent cât de mult am fost răniți și indiferent de cât de mult ne-am folosit resentimentele pentru a ne da un sentiment de identitate ca fiind cel care a fost nedreptățit, putem experimenta un mare schimb - unul care ne va revoluționa viața. Cheia, explică Pavel, este să ne concentrăm mai întâi pe iertarea pe care am experimentat-o în Cristos. Cu cât înțelegem mai profund păcătoșenia noastră și harul lui Dumnezeu, cu atât vom fi mai capabili și mai dispuși să îi iertăm pe cei care ne-au rănit.

Căldura harului lui Dumnezeu ne topește resentimentele, ne răcorește limba și ne înlocuiește mânia cu iubirea. Aceasta nu înseamnă că rana nu s-a întâmplat sau că nu doare, ci înseamnă că alegem să ne concentrăm asupra harului lui Dumnezeu în loc de rănile noastre, ca mai apoi să trăim cu o atitudine de recunoștință în loc să cerem dreptate.

A trăi de partea iertării, a iubirii și a bunăvoinței este o decizie și un proces. Recunoaștem daunele provocate de resentimente și alegem să iertăm, dar dacă rana este adâncă, Dumnezeu ne poartă adesea prin straturi de durere, suferință și iertare până când cazanul de amărăciune este secat.