Indiferent că vă veți întoarce spre dreapta sau spre stânga, veți auzi în spatele vostru o voce care va spune: «Acesta este drumul! Mergeți pe el!» (Isaia 30:21)

Mulți copii elevi își înnebunesc părinții ascultând muzică în timp ce învață. "Oh, nu mă distrage deloc", susțin copiii. "Este doar un zgomot de fond. Chiar nici nu-l aud".

În același mod, putem ignora șoaptele Duhului Sfânt și putem deveni inconștienți de comunicarea Lui cu noi. Poporul lui Israel se săturase de rugămințile repetate ale lui Dumnezeu de a se întoarce la El și se plângea: "Nu ne mai spune!" (vezi Isaia 30:10-11). Dar Dumnezeu nu a renunțat. El a persistat să le vorbească pentru a le arăta domeniile care necesitau pocăință. Noi Îl putem ignora, dar El nu ne ignoră niciodată.

Duhul vorbește "un cuvânt în spatele" nostru, împingându-ne ușor într-o direcție și amintindu-ne un adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu. El nu strigă niciodată și nu cere niciodată. El ne lasă întotdeauna să facem propriile noastre alegeri, chiar dacă aceste alegeri duc la durere și suferință.

Totuși, pentru mulți dintre noi, șoapta Duhului Sfânt este înecată de zgomotul culturii noastre. Ritmul agitat, cerințele de la serviciu și de acasă, listele de lucruri de făcut și stresul de a trăi viața modernă creează un zumzet care face dificil să îl auzim pe Duhul. Când ne dăm seama ce ne lipsește, facem ajustări. Ne rezervăm timp pentru a fi singuri și pentru a face liniște, pentru a citi și pentru a reflecta și pentru a opri totul pentru a putea asculta cu adevărat. Și îl invităm pe Duhul Sfânt să ne șoptească din nou direcțiile Sale. Dacă exersăm suficient, ascultarea devine un mod de viață.