Iahve este forța și protecția mea! În El mi se încrede inima; și (astfel) sunt ajutat. Așa se explică de ce inima mea mă determină să chiui de bucurie și să Îl laud prin cântecele mele! (Psalmul 28:7)

Încrederea în Dumnezeu poate începe ca o dorință ca El să satisfacă o nevoie într-o anumită situație, dar se termină într-o relație mai bogată și mai puternică cu El. Dificultățile nu sunt aberații ale vieții; ele sunt parte integrantă a vieții. Uneori, cu siguranță, ni le provocăm singuri, făcând ceva nesăbuit și distructiv, iar alteori alții ne rănesc prin egoismul lor. Oricare ar fi cauza - din partea oamenilor, a dezastrelor naturale sau a activității demonice - dificultățile ne împing spre Dumnezeu cu strigăte de ajutor.

Răspunsul poate veni instantaneu, dar, mult mai des, Dumnezeu își ia timp să lucreze mai adânc în inimile noastre pentru a ne purifica motivele. Apoi, când răspunsul vine, nici nu ne gândim să ne revendicăm meritele. Îi îndreptăm cu bucurie pe oameni spre Dumnezeu ca sursă a soluției.

Dar se întâmplă un lucru ciudat. Când vine răspunsul, ne bucurăm; totuși, ceva mult mai profund s-a întâmplat în inimile noastre. Ne dăm seama că Îl cunoaștem pe Dumnezeu mai bine decât înainte, iar acest lucru face ca bucuria noastră să fie și mai dulce.

Ori de câte ori un prieten ne ajută atunci când avem probleme, le spunem tuturor celor pe care îi cunoaștem și lăudăm virtuțile prietenului nostru. La fel se întâmplă și în prietenia noastră cu Dumnezeu. Atunci când suntem convinși că El a intervenit pentru noi, nu ne putem opri să vorbim despre El și, de fapt, Îi cântăm laudele.