Cine se consideră religios dar nu își poate controla limba, se înșală. El este un om care are o religie inutilă. (Iacov 1:26)

Am știut din copilărie că osul coapsei este legat de osul genunchiului, iar Iacov ne spune că inima este legată de limbă. De fapt, Iacov are destul de multe de spus despre vorbirea noastră. El ne amintește că o putem folosi pentru a binecuvânta sau a blestema, pentru a vindeca sau a distruge. Deși limba este mică, ea are capacitatea de a face lucruri mari.

Limbajul și tonul vocii noastre reflectă conținutul inimilor noastre. Dacă inimile noastre sunt aliniate cu dragostea și scopurile lui Hristos, limbile noastre comunică căldură, iertare, acceptare și înțelepciune. Totuși, dacă inimile noastre nu sunt aliniate cu misiunea lui Dumnezeu, putem pretinde că Îl urmăm pe Cristos, dar ne înșelăm pe noi înșine. Vorbirea noastră este, așadar, un instrument de măsură precis care arată adevăratul conținut al inimilor noastre.

Religia inutilă este un termen puternic. Religia promite să ne pună în contact cu Dumnezeu, să ne permită să experimentăm prezența Sa și să ne schimbe viața. Incapacitatea de a ne controla limba arată că Dumnezeu nu ne-a atins de fapt inimile, că transformarea nu a avut loc și că promisiunile mărețe nu au devenit realitate pentru noi.

Acest bilanț sobru poate fi dureros, dar poate fi începutul unei noi zile! Realizarea faptului că inimile noastre sunt încă tari ne poate aduce într-un punct în care strigăm după Dumnezeu să lucreze profund, puternic și specific în viața noastră. O inventariere fără teamă și cercetând limbile și inimile noastre poate fi sfâșietoare, dar nici pe departe la fel de dureroasă ca și constatarea ulterioară că religia noastră a fost inutilă.