Credința este certitudinea pe care o ai cu privire la lucrurile sperate și o convingere fermă față de acele lucruri pe care (încă) nu le vezi (realizate). (Evrei 11:1)

În toate aspectele vieții noastre noi ne exercităm credința. Ne așezăm pe un scaun, având credința că acesta nu se va prăbuși sub greutatea noastră. Când ajungem la un semafor verde, avem încredere că mașinile care vin din sens opus vor opri, deoarece acei șoferi se confruntă cu un semafor roșu. Când vine vorba de domeniul spiritual, însă, unii dintre noi cred că nu avem nimic substanțial pe care să ne bazăm încrederea. Dar nu este așa.

Deși tărâmul spiritual este invizibil, Dumnezeu ne-a oferit o mulțime de indicii despre puterea, dragostea și credincioșia Sa. Natura dezvăluie creativitatea și puterea lui Dumnezeu, iar viața lui Cristos este demonstrația supremă a caracterului lui Dumnezeu și a scopului Său pentru noi. Cu toate acestea, credința, prin natura ei, rămâne un mister. Ne încredem în Dumnezeu astăzi, privind în urmă la substanța Creației, la viața lui Cristos și la poveștile a nenumărați credincioși care L-au găsit pe Dumnezeu credincios în viețile lor. Alegerea de a ne încrede în El astăzi, totuși, este provocarea noastră. Nu-L vedem și nu-L auzim în mod audibil, dar Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi sentimentul că El este acolo și că putem avea încredere în El.

Preambulul "Sălii credinței" din Evrei 11 îmbină cele două concepte: în primul rând, fiabilitatea absolută a lui Dumnezeu în trecut și așa cum se vede în natură și, în al doilea rând, încrederea noastră în mâna invizibilă a lui Dumnezeu astăzi. Credința se sprijină pe trecut și se îndreaptă cu încredere spre viitor, având încredere că ceea ce Dumnezeu a făcut în trecut va mai face încă o dată - pentru noi.