Isus S-a întors, a văzut-o și i-a zis: „Curaj, fiică! Credința ta te-a vindecat!” Și s-a vindecat chiar în acel moment. (Matei 9:22)

Isus se grăbea foarte tare. Ei bine, de fapt, nu Isus se grăbea, ci ucenicii. Un conducător de sinagogă pe nume Iair, Îl rugase pe Isus să vină la el acasă pentru a-i vindeca fiica bolnavă pe moarte, iar El a fost de acord să meargă (vezi Marcu 5:22-24). Ucenicii s-au gândit că aceasta ar fi o ocazie excelentă pentru ca Isus să aibă parte de o presă bună. Când El o va vindeca pe fiica tipului, probabil că s-au gândit că această mișcare va ajunge undeva!

O mulțime imensă de oameni i-a urmat. Deodată, o femeie care era bolnavă de ani de zile a întins mâna prin mulțime ca să atingă mantia lui Isus și a fost vindecată instantaneu. Isus și-a dat seama că puterea se revărsase din El și s-a oprit să vorbească cu ea. Ucenicii și Iair probabil că băteau din picioare și tușeau nervos pentru a atrage atenția lui Isus. O fetiță era pe moarte! Dar Isus a continuat să vorbească cu femeia.

În cele din urmă, Isus a terminat discuția cu femeia și, împreună cu mulțimea, s-a îndreptat spre casa lui Iair. În timpul întârzierii, fetița murise, dar asta nu era o problemă pentru Domnul vieții. El i-a vorbit și a adus-o înapoi (vezi Marcu 5:41-42).

Cine s-ar opri să petreacă atât de mult timp cu o femeie bolnavă cronic, când o fetiță grav bolnavă avea nevoie de ajutor imediat? Doar Cel care știa că legătura cu femeia în acel moment era esențială pentru ca ea să aibă o relație reală cu El. Moartea? Asta nu era o problemă. Isus se putea ocupa de ea mai târziu. Dar să-și ia timp să vorbească, să se conecteze, să împărtășească iubire, dar și putere, unei femei care avea nevoie de El? Asta avea prioritate.