Orientează-ți inima spre învățătură; și urechile tale să îți dorească să audă cuvinte care facilitează cunoașterea! (Proverbe 23:12)

Ne-ar plăcea să credem că credința noastră este atât de puternică încât suntem invulnerabili la dezamăgiri, dar Solomon ne amintește că suntem încă foarte umani. Dezamăgirea doare și, de fapt, ne îmbolnăvește inima. Adâncimea dezamăgirii noastre, desigur, depinde de înălțimea speranței noastre. Speranțele mici, atunci când sunt zădărnicite, produc doar piedici minore, dar visele spulberate ne devastează. Durerea noastră nu este un semn de imaturitate; pur și simplu reacționăm normal.

Dacă credem că nu ar trebui să fim niciodată afectați de speranțele neîmplinite, trebuie să citim psalmii. Scriitorii își varsă adesea plângerile pe oamenii care i-au dezamăgit și pe situațiile care nu au decurs așa cum au plănuit. Acești scriitori, însă, nu au făcut greșeala de a se îndepărta de Dumnezeu. L-au urmărit cu o onestitate sfâșietoare și, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu le-a reamintit că El este încă în control și că încă se pot încrede în El.

Atunci când Dumnezeu ne răspunde la rugăciunile noastre și speranțele noastre sunt împlinite, ne vine să sărim în sus și în jos și să creștem în aprecierea noastră față de bunătatea lui Dumnezeu față de noi. Îi mulțumim, Îl lăudăm și ne odihnim în bunătatea Sa.

Oricum ar fi atunci, în dezamăgire sau în dorințele împlinite, emoțiile noastre sunt autentice și normale. Răspunsul potrivit în ambele cazuri este să ne întoarcem la Dumnezeu, să-L căutăm din toată inima și să săpăm mai adânc în harul și înțelepciunea Sa pentru a găsi alinare - sau să-L lăudăm pentru harul și înțelepciunea Sa, pentru că a răspuns.