Cine spune că rămâne în El, trebuie să trăiască așa cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6)

Nu poți doar să vorbești, ci trebuie să și acționezi. Această afirmație despre autenticitate este adevărată în orice domeniu al vieții, dar nu mai mult decât în viața noastră spirituală. Ce înseamnă să "umbli așa cum a umblat El"? Unii dintre noi ar putea crede că înseamnă să facă minuni, iar la asta am putea spune: "Ei bine, nu cred că se va întâmpla asta!". Probabil că nu, dar nu despre asta vorbește Ioan. Semnele distinctive ale experienței creștine, spune Ioan în versetul 5, sunt ascultarea și dragostea.

Cum a umblat Isus în ascultare? Încă din copilărie, S-a dedicat voinței Tatălui. Când Isus ar fi putut fi tentat să rămână acolo unde era foarte popular, El a spus: "Nu, trebuie să merg acolo unde M-a trimis Tatăl". Când a fost criticat și condamnat pentru că L-a urmat pe Dumnezeu, El nu a tresărit. A rămas fidel scopului pe care Tatăl l-a avut pentru El. Când Satana I-a oferit întreaga lume, El a spus nu. Nimic nu L-a putut împiedica să urmeze calea îngustă de a face ceea ce Îi plăcea Tatălui.

Cum a umblat Isus în dragoste? Spre uimirea (și, adesea, consternarea) celor mai apropiați prieteni ai Săi, Isus a întins mâna oamenilor de la "fundul barilului", din nou și din nou. Nu i-a păsat ce credeau ceilalți despre El. El i-a iubit pe prostituate, pe leproși, pe orbi, pe paralizați, pe bolnavi, pe cei care colectau taxe, pe străini și pe toți ceilalți proscriși din societate. Și, bineînțeles, i-a iubit și pe toți ceilalți.

Când mergem așa cum a mers Isus, inimile noastre sunt din ce în ce mai mult orientate spre scopurile lui Dumnezeu în loc de dorințele noastre egoiste și de autoprotecție, și ajungem să ne îngrijim de oamenii pe care nimeni altcineva nu-i observă. Dacă Îl cunoaștem cu adevărat pe Cristos, El ne schimbă inimile, iar dragostea Lui se va revărsa din noi pentru a-i atinge pe alții.