Iar când vă rugați stând în picioare, să iertați orice ați avea de reproșat cuiva; pentru ca să fiți și voi iertați de greșeli de către Tatăl vostru care este în cer. (Marcu 11:25)

Iertarea trebuie să fie un lucru mare pentru Dumnezeu. Ea se află în centrul mesajului Evangheliei: Vestea cea bună este că Dumnezeu a plătit prețul pentru a-i ierta pe păcătoși. Intrăm într-o relație cu Dumnezeu doar pentru că Cristos a înlăturat bariera dintre noi, iar creșterea noastră spirituală se bazează pe fundația puternică a recunoștinței că am fost eliberați de păcat. Iertarea este, așadar, punctul central al vieții creștine.

În relațiile umane, însă, dragostea se poate evapora la fel de repede ca și cum ar fi rostit un cuvânt tăios. Ofensele, mari sau mici, au nevoie de balsamul vindecător al iertării. Iertarea celorlalți oameni este esențială pentru viața spirituală, iar rugăciunile noastre sunt împiedicate dacă refuzăm să iertăm.

Isus a explicat că ne bucurăm în continuare de harul și de iertarea lui Dumnezeu doar atunci când îi iertăm pe cei care ne-au rănit. Iertarea Sa a fost deja cumpărată de Cristos acum două mii de ani, dar experiența noastră de a primi iertarea Sa este blocată atunci când nutrim resentimente. Putem avea un motiv aparent bun pentru a refuza să iertăm: a făcut-o intenționat, nu-i pare rău că a făcut-o, o va face din nou, nici măcar nu-i pasă, a făcut-o în mod repetat, sau este vicioasă și nu merită să fie iertată. Toate aceste motive, însă, înseamnă foarte puțin în lumina poruncii lui Dumnezeu de a ierta și a promisiunii Sale de a ne binecuvânta dacă o facem.

Resentimentul vrea în secret (sau nu atât de secret) să se răzbune. Renunțați la el. Alegeți să iertați și bucurați-vă de pacea și dragostea lui Dumnezeu mai profund decât înainte.