Ei mi-au răspuns: „Supraviețuitorii captivității care trăiesc în acea provincie, înfruntă dificultăți și o mare rușine! Zidul orașului Ierusalim este dărâmat, iar porțile lui sunt arse!” Când am auzit aceste lucruri, am stat jos și am plâns foarte mult câteva zile. Am postit și m-am rugat Dumnezeului cerului. (Neemia 1:3-4)

Majoritatea dintre noi ne petrecem viața încercând să proiectăm o imagine de frumusețe și competență. Cu siguranță, ne dorim ca ceilalți să aibă o părere bună despre noi, dar unul dintre lucrurile pe care le respect cel mai mult la oameni este onestitatea lor nemiloasă - despre ei înșiși și despre situațiile lor. Neemia a avut o slujbă importantă. Lucra îndeaproape cu regele și ducea o viață de lux. Inima lui, însă, bătea la unison cu inima lui Dumnezeu. Îi păsa de lucrurile de care Îi pasă lui Dumnezeu, iar când a auzit că oamenii din Ierusalim sufereau, inima lui s-a frânt. El nu a minimalizat problema și nu a zburat într-o panică de activitate fără sens. În schimb, a lăsat să pătrundă adevărul brutal și a răspuns în mod corespunzător: S-a așezat și a plâns.

Neemia a avut o conversație curajoasă cu mesagerul, apoi a avut o conversație curajoasă cu Dumnezeu. Numai oamenii curajoși sunt cunoscuți pentru onestitatea lor. Este mult mai ușor să ne uităm în altă parte atunci când vedem nevoi în viața noastră sau în viața oamenilor din jurul nostru. Putem da scuza că ne-am străduit cât de mult am putut sau că nu avem timp să ajutăm o persoană aflată în nevoie. Dar scuzele nu sunt suficiente. La fel ca Neemia, trebuie să lăsăm adevărul să se afunde în inimile noastre, astfel încât să putem răspunde cu compasiune autentică.

Aceasta este doar prima parte a poveștii lui Neemia. El a luat apoi măsuri îndrăznețe pentru a aduna resurse, a inspira oamenii și a reconstrui zidurile Ierusalimului. O acțiune de succes, însă, începe cu o onestitate nemiloasă cu privire la nevoi.