Iahve este păstorul meu: nu îmi va lipsi nimic (din tot ce am nevoie). El mă odihnește în pășuni verzi și mă conduce la ape unde îmi oferă posibilitatea să mă relaxez. (Psalmul 23:1-2)

Nativii texani sunt mândri de moștenirea lor. Aceștia vorbesc (ore întregi!) despre individualismul dur al poporului lor și dau numeroase exemple de oameni care au lucrat în domeniul petrolier și de conducători de drumuri care au condus zeci de mii de vite prin preerie. Dar independența nu este doar o trăsătură texană; în toate părțile Americii, se pot vedea oamenii care merg singuri.

Cu toate acestea, creștinii nu sunt niciodată singuri. Avem un Păstor care ne călăuzește, iar El are autoritatea de a ne da indicații, deoarece ne-a cumpărat din sclavia păcatelor noastre. Autoritatea lui asupra noastră, însă, este modelată de afecțiune și atenție.

David, cel care a scris pasajul din Scriptura de astăzi, știa totul despre păstorit, pentru că avea grijă de oi de ani de zile. În calitate de rege al lui Israel, el a reflectat asupra experienței sale de pe câmp și a comparat munca sa de păstor atent cu proprietatea și grija lui Dumnezeu pentru poporul Său. Așa cum David a făcut de nenumărate ori cu oile sale în fiecare anotimp al anului, Dumnezeu Își conduce poporul Său spre hrană, apă și adăpost. Oile sunt cunoscute ca fiind predispuse la panică și uneori uită să aibă încredere în păstorul lor. Și noi suntem la fel ca ele. Dar dacă ne încredem în Păstorul nostru, El ne va conduce spre belșug și pace.