Mi-ai transformat bocetul în dans, mi-ai scos de pe mine sacul de jale și m-ai echipat cu veselie (Psalmul 30:11)

Viața regelui David a fost departe de viața liniștită pe care ne-o imaginăm a unui rege. A avut de-a face cu dușmani care îl atacau, cu o sănătate precară, cu descurajarea și lipsa de speranță. În acest psalm, el povestește despre o perioadă în care s-a simțit deosebit de deprimat pentru că, imediat după ce se lăudase că se descurcase atât de bine, părea că Dumnezeu îl abandonase (vezi Psalmul 30:7)! Dar David nu a încetat să-L caute pe Dumnezeu. A strigat la El și, în cele din urmă, El i-a schimbat viața.

Chiar și o lectură ocazională a psalmilor lui David ne arată că David nu se temea să fie sincer cu Dumnezeu. În repetate rânduri, el și-a revărsat inima, uneori în laude, dar deseori în plângeri că Dumnezeu părea să-l maltrateze sau să-l abandoneze. În aproape fiecare psalm dureros de sincer al lui David, citim la sfârșit despre rezolvarea și ușurarea lui Dumnezeu.

Lecția pentru noi este clară: Dumnezeu vrea ca noi să fim sinceri cu El. El nu vrea ca noi să fim creștini "de plastic", care se dau mereu cu o față fericită. Exemplul lui David ne arată că numai prin sinceritate la nivel de instinct, expunându-i lui Dumnezeu durerile și speranțele noastre, Îl putem găsi. În acest psalm și în multe altele, David nu ne spune când sau cum au venit răspunsurile. El ne spune doar că au venit, și asta este tot ce trebuie să știm. Dumnezeu se bucură să transforme jalea noastră în dans, dar mai întâi trebuie să avem suficientă încredere în El pentru a fi complet sinceri cu El.