El îi vindecă pe cei care au inima extenuată; și le leagă rănile. (Psalmul 147:3)
Când experimentăm trauma pierderii - prin moarte, boală, respingere sau orice alt tip de eșec major - ne întrebăm în mod natural și instantaneu de ce. Aceasta nu este o întrebare inutilă. Dorim cu disperare să găsim un răspuns, deoarece credem că răspunsul ne va ajuta să ne recăpătăm controlul asupra vieții noastre. Cu toate acestea, aceia dintre noi care au găsit restaurarea și vindecarea prin suferință știu că "De ce?" este o întrebare greșită. În cele mai multe cazuri, putem fi capabili să indicăm o cauză umană pentru durerea noastră, dar nu ne putem da seama de ce Dumnezeu a permis sau a cauzat-o, iar noi rămânem furioși, confuzi și amărâți. O întrebare mult mai bună este: "Și acum?".
Când experimentăm trauma pierderii - prin moarte, boală, respingere sau orice alt tip de eșec major - ne întrebăm în mod natural și instantaneu de ce. Aceasta nu este o întrebare inutilă.
Când Elisabeth Elliot a trecut prin experiența devastatoare a pierderii soțului ei iubit, ucis de indienii Auca, și-a dat seama că nu putea să se gândească tot timpul la durerea ei. Era pur și simplu copleșitoare. Așa că s-a hotărât să facă "următorul lucru", chiar și mai ales dacă era vorba doar de măturat, de făcut curățenie sau de gătit cina. Concentrându-se asupra următorului lucru i-a oferit un pas concret de făcut în durerea ei și, în cele din urmă, Dumnezeu i-a vindecat inima frântă și i-a legat rănile.
Trăim în era informației și ne așteptăm să aflăm imediat răspunsurile la întrebările noastre. Dar Dumnezeu nu va fi grăbit. Suntem înțelepți să ne schimbăm întrebarea din "De ce?" în "Și acum?" și să alegem să facem următorul lucru. Pe măsură ce privim la El, în timp, Dumnezeu ne va atinge inimile pentru a ne vindeca și restaura.
Care ar putea fi rezultatul în credința noastră dacă insistăm să știm de ce s-a întâmplat ceva?
Descrie cum ți-a vindecat Dumnezeu inima frântă.