Cei care merg pe drumul distrugerii, consideră mesajul care vorbește despre cruce, ca fiind expresia unei nebunii. Dar pentru noi care suntem pe drumul salvării, crucea este forța lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:18)

Crucea lui Isus Cristos este evenimentul cel mai unificator - și cel mai dezbinător - din întreaga istorie. Oamenii pot vorbi cu ușurință despre tot felul de filozofii și religii, dar atunci când cineva aduce în discuție moartea lui Cristos pe cruce, conversația se schimbă adesea radical. Unii oameni se enervează, alții batjocoresc, iar alții se simt confuzi. Invariabil, aceștia pun întrebări: De ce a trebuit să moară un om bun ca Isus? Cine era El, de fapt? S-a întâmplat cu atât de mult timp în urmă; ce mai contează pentru mine astăzi?

Oamenii din vremea lui Pavel nu erau cu nimic diferiți. Grecilor le plăcea să dezbată filozofii, dar nu aveau o categorie pentru faptul că Dumnezeu a devenit om și a murit pentru noi. Acest concept pur și simplu nu era luat în calcul. Era o prostie pentru ei, la fel cum pare o prostie pentru oamenii din zilele noastre care nu înțeleg mesajul Evangheliei.

Dar am înțeles. Înțelegem adevărul fenomenal că Cristos a venit să ne găsească pentru că eram pierduți și că a murit pentru păcatele noastre ca înlocuitor al nostru. Fără El, nu aveam nici o speranță. Cu El, avem cea mai valoroasă posesiune din univers: o relație cu Dumnezeu Atotputernic. Suntem conștienți de faptul că harul și numai harul a fost cel care ne-a salvat. Nu aveam nici o putere de a realiza ceva în vederea iertării și a vieții veșnice, dar Dumnezeu și-a exercitat puterea Sa enormă pentru a ajunge în inimile noastre, a ne transforma și a ne face oameni noi.

Noi înțelegem, nu pentru că suntem mai deștepți decât filozofii, ci pentru că Dumnezeu a pus primul mâna pe noi. Pentru asta putem fi recunoscători.