Declarația despre care vorbim, este aceasta: Dumnezeu ne-a oferit viața eternă; iar această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viața. Dar cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viața! (1 Ioan 5:11-12)

Unii oameni cred că este o mândrie să creadă că pot fi siguri de mântuirea lor. Ei cred că numai Dumnezeu știe dacă oamenii sunt mântuiți, deoarece nimeni nu este niciodată complet liber de păcat în această viață. Mulți dintre acești oameni văd viața creștină ca pe o sală de clasă și cred că Dumnezeu notează în funcție de o curbă. Dacă au făcut destule lucruri bune și au evitat destule păcate, poate, doar poate, vor obține un punctaj suficient de mare pentru a trece.

Totuși, Ioan ne oferă o perspectivă complet diferită. Problema nu este de a avea mai multe fapte pe partea bună a scalei decât pe cea rea. Punctul central și singular al mântuirii este acesta: Îl avem pe Fiul? Mântuirea este un dar. Nu o putem câștiga. De fapt, recunoaștem incapacitatea noastră totală de a face destule lucruri bune pentru a răsuci brațul lui Dumnezeu să ne lase să intrăm în rai. În schimb, stăm în fața Lui cu mâinile goale și inimile deschise, având încredere că jertfa lui Cristos a plătit pentru păcatele noastre în totalitate și ne-a introdus în familia lui Dumnezeu. Cu credință, ne întoarcem de la propriile noastre eforturi și Îl îmbrățișăm pe Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Mesajul lui Ioan este clar și simplu, dar îi amenință pe cei care vor să se dovedească pe ei înșiși în fața lui Dumnezeu și a celorlalți, dând suficient, slujind suficient și mergând la biserică suficient pentru a fi acceptați. Punctul central al credinței, ne spune Ioan, este Cristos. El este tot ceea ce avem și tot ceea ce avem nevoie. Apoi, din inimă plină, dăruim, slujim și mergem la biserică pentru că suntem deja acceptați, nu pentru că încercăm să devenim acceptați. Aceasta face o diferență uriașă!