Isus a chemat la El un copilaș, l-a pus între ei și le-a zis: „Vă spun adevărul: dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, nu veți avea nicio șansă să intrați în Regatul ceresc. (Matei 18:2-3)

În zilele lui Isus, copiii nu reprezentau epicentrul vieții de familie. Spre surprinderea tuturor celor adunați în jurul Lui într-o zi, Isus a chemat un copil să vină și să stea cu El. A arătat spre copilaș și le-a spus adulților: "Trebuie să deveniți ca acest micuț".

Isus nu sugera că adulții ar trebui să se comporte ca niște copii imaturi. Nu, mesajul este despre credință, nu despre vârstă. Copiii au o credință simplă. Ei cred pentru că cineva cu autoritate le spune că ceva este adevărat. Ei nu analizează prea mult și nu se împotmolesc în toate cuvintele de genul "ce-ar fi dacă". Ei iau lucrurile ca atare, așa cum vrea Isus să-L credem.

De asemenea, copiii primesc cu plăcere cadourile fără să se gândească sau să se simtă vinovați. De Crăciun, mulți adulți despachetează cu grijă cadourile pentru a salva hârtia de împachetat, dar copiii le rup cu nesăbuință! În același mod, Isus dorește ca noi să primim darurile pe care ni le oferă (iertare, adopție în familia lui Dumnezeu, promisiuni, adevăr și așa mai departe) cu o recunoștință neîngrădită.

Imaturitatea nu este ceva la care să aspirăm, dar credința copilărească este un bun valoros în Împărăția lui Dumnezeu. Putem fi atât de complicați, plini de întrebări, îndoieli și scuze pentru a nu crede. Dar putem începe de unde au început ucenicii în acea zi, ascultând, privind și minunându-ne de lecția pe care Isus a predat-o, și Îi putem cere să producă acea credință copilărească și în noi.