Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în această noapte îți voi lua sufletul! Ale cui vor fi toate aceste lucruri pe care le-ai adunat?» (Luca 12:20)

În acest pasaj din Scriptură, Isus relatează parabola unui om bogat care avea o recoltă extrem de bogată. Recolta a fost atât de roditoare încât hambarul său nu era suficient de mare pentru a depozita recoltele, așa că a decis să construiască un depozit mai mare pentru a-și păstra averea. Isus explică faptul că bogatul a ales "să ia viața ușor, să mănânce, să bea și să se veselească" (Luca 12:19).

Parabola spune că tocmai în acea noapte avea să fie sfârșitul vieții omului. Și în timp ce omul își făcuse planuri de a construi o nouă magazie pentru recolta sa generoasă, el nu reușise să-și asigure mântuirea. Dumnezeu nu l-a numit pe acest om nebun pentru că era bogat sau pentru că își făcuse planuri pentru a-și depozita recolta; Dumnezeu l-a numit pe om nebun pentru că și-a găsit siguranța în prosperitatea pământească în loc de siguranța veșnică. Succesul acestui om îl orbise față de nevoia lui de Dumnezeu din viața sa. Vedeți, omul gândea așa cum gândește lumea. El își vedea atât siguranța, cât și valoarea în lucrurile pe care le acumulase.

Biblia ne spune că nu trebuie să ne strângem comori pe pământ, ci să ne punem comoara în cer (vezi Matei 6:19-20). De atâtea ori ne putem lăsa prinși în ceea ce credem că Dumnezeu ne interzice să avem, văzându-L pe Dumnezeu ca pe un fel de răzbunător cosmic care vrea să ne lipsească, când realitatea este că El dorește ca noi să ne prioritizăm viața în așa fel încât să avem o semnificație eternă.