Acolo era o femeie care de optsprezece ani era posedată de un spirit de invaliditate. Ea era cocoșată, fiindu-i imposibil să stea în poziție verticală. Când a văzut-o, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești eliberată de handicapul tău!” El Și-a întins mâinile peste ea; și imediat s-a îndreptat. Apoi glorifica pe Dumnezeu. (Luca 13:11-13)

Cultura zilei lui Isus era o lume a bărbaților. Femeile, și mai ales femeile bolnave, erau trecute cu vederea, dacă nu chiar ridiculizate. Într-o sinagogă, într-o zi de Sabat, Isus a observat o femeie în nevoie și, într-o mișcare incorectă din punct de vedere cultural, a rugat-o să vină la El și apoi a vindecat-o.

Femeia era infirmă de optsprezece ani. Se rugase ea pentru eliberare? Cu siguranță, dar nu a primit nici un răspuns. Cunoștea ea cauza problemei? Poate că da, poate că nu. I-a rămas ea credincioasă lui Dumnezeu în timpul acelor mulți ani de dezamăgire? Da, ea încă se închina lui Dumnezeu în acel Sabat. În toți acei ani, coloana ei vertebrală fusese fuzionată. Starea ei era probabil dureroasă și cu siguranță jenantă, dar ea a continuat să-L urmărească pe Dumnezeu.

Uneori, Dumnezeu alege un anumit moment pentru a interveni în durerea noastră și a schimba totul. Nu o face des, dar când o face, este uimitor! În acea zi anume, Isus a chemat-o pe femeie. Ea încercase să fie cât mai invizibilă posibil în toți acești ani, dar acum rabinul în vizită o scosese în evidență. Ea s-a supus și s-a îndreptat spre El. El a întins mâna și i-a atins spatele. Imediat, oasele i s-au desfăcut și ea s-a îndreptat. L-a lăudat pe Dumnezeu!

De ce alege Dumnezeu să vindece în mod miraculos o persoană și nu alta? De ce întârzie zeci de ani în unele cazuri, dar vindecă rapid în altele? Acestea sunt întrebări valabile, dar nu sunt întrebări la care vom primi răspunsuri în această viață. Tot ce trebuie să știm este că, dacă rămânem credincioși, mai devreme sau mai târziu, în această viață sau în următoarea, se va întâmpla o minune.