Acesta este motivul pentru care eu mă bucur să fiu slab, să fiu insultat și să am dificultăți pentru (că-L slujesc pe) Cristos. De fapt, eu am forță tocmai datorită acestor „puncte slabe”. (2 Corinteni 12:10)

Cu mulți ani în urmă, un bărbat a fost arestat în Uniunea Sovietică. După un proces simulat, a fost condamnat la douăzeci de ani de muncă silnică în gulagul siberian. Șapte zile pe săptămână și paisprezece ore pe zi, el a lucrat în condiții de frig năprasnic iarna și în roiuri de insecte vorace vara. Unii oameni au murit de epuizare, iar majoritatea supraviețuitorilor au devenit amari și împietriți. Acest om, însă, L-a găsit pe Cristos, iar zilele sale de muncă au căpătat un nou sens. A învățat să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru rația săracă de hrană pe care o primeau prizonierii și a învățat să experimenteze bucuria în acel loc pustiu. Câțiva prieteni creștini de acolo au fost lumina vieții sale și a reușit să găsească pacea. În ziua în care a fost eliberat, bărbatul a ieșit pe poartă, s-a întors și, spre uimirea gardienilor, a sărutat zidurile lagărului de prizonieri. "Aici", a explicat el, "L-am găsit pe Dumnezeu, iar El m-a găsit pe mine și sunt atât de recunoscător".

Suferința este un dat al nostru. În mod natural, încercăm să ne construim viețile pentru a o evita, dacă este posibil, dar, mai devreme sau mai târziu, suferința își face loc în experiența noastră. În acel moment, fie o îmbrățișăm ca pe un îndrumător care ne învață cele mai profunde și mai bogate lecții de viață, fie disprețuim suferința și inima noastră devine dură și rece.

Slăbiciunea nu este amuzantă și nu este frumoasă, dar recunoașterea slăbiciunilor noastre în fața lui Dumnezeu este primul pas pentru a ne încrede în El și a experimenta marea Lui putere. Pavel era atât de convins că suferința produce bine, încât îi făcea plăcere! Dar suferința în sine nu a produs percepție, înțelepciune și putere în viața lui Pavel - suferința de dragul lui Cristos, având încredere în El că o va transforma în ceva bun, a produs roadele.