Știm că Îl cunoaștem (pe Dumnezeu) prin faptul că Îi respectăm poruncile. (1 Ioan 2:3)

Ioan l-a auzit pe Isus spunând că putem identifica tipul de copac după fructele pe care le produce (vezi Luca 6:43-47). Ioan a explicat că oamenii care pretind că Îl cunosc pe Cristos își demonstrează credința prin ascultarea lor în respectarea poruncilor Sale. Dacă nu se supun și dacă nu există intenția de a se supune, atunci avem motive să ne întrebăm dacă credința lor este autentică.

Totuși, simpla cunoaștere a lui Cristos nu garantează o ascultare perfectă. Cu doar câteva versete mai devreme, Ioan scrisese că aceia dintre noi care pretindem că suntem fără păcat "ne înșelăm pe noi înșine, și adevărul nu este în noi" (1 Ioan 1:8). În schimb, adevărații credincioși prezintă un model general de ascultare, căutând îndrumare la Cristos și făcând adesea (dacă nu întotdeauna) ceea ce El spune să facă.

Una dintre dovezile unui angajament autentic față de Cristos este un stil de viață bazat pe pocăință. Când Dumnezeu ne arată un păcat de egoism, apatie sau sfidare, răspundem recunoscându-ne cu umilință păcatul și revenind pe calea cea bună cu El. În acest fel, Duhul ne face să avansăm pe calea noastră de a-L urma pe Cristos și facem câte un pas pe rând.

Ascultarea noastră (sau lipsa ei) este cel mai adesea văzută de cei mai apropiați de noi, cei pe care îi considerăm de la sine înțeleși. Poate că vrem să arătăm ce creștini buni suntem celor din comunitatea noastră și din biserica noastră, dar cei de sub același acoperiș știu cel mai bine dacă Cristos este real pentru noi. Actele simple de iubire, cum ar fi să ajuți la vase, să duci gunoiul, să citești unui copil, să asculți o poveste, să ajuți la teme și nenumărate alte acte de iubire aparent nesemnificative sunt, pentru unii dintre noi, pași dramatici de ascultare față de Dumnezeu.

Orice îți pune Dumnezeu pe inimă, urmează-L și ascultă.