Dar noi păstrăm această comoară (ca cei care își pun lucrurile valoroase) în vase de pământ; și demonstrăm că această uimitoare forță nu provine de la noi, ci are ca sursă pe Dumnezeu. (2 Corinteni 4:7)

În Corint și în toată această parte a Imperiului Roman, oamenii bogați își ascundeau adesea obiectele de valoare în vase de lut obișnuite, fără ornamente. Aceste vase erau atât de obișnuite încât, sperau ei, hoții nu s-ar fi gândit să se uite în ele. Pavel preia această practică și o folosește ca o analogie a credinței noastre. Comoara, bineînțeles, este Cristos. Înainte de versetul 7, Pavel descrie într-un limbaj frumos că mesajul Evangheliei este lumina care spulberă întunericul din inimile oamenilor. Comoara, însă, este purtată de oameni simplii, obișnuiți - vase de lut care adesea au crăpături!

Pavel folosește acest contrast puternic în două scopuri: în primul rând, pentru a arăta diferența dintre măreția covârșitoare a lui Dumnezeu și noi, astfel încât să rămânem umili și, în al doilea rând, pentru a ne reaminti de onoarea incredibilă de a fi vasele care poartă cea mai mare comoară cunoscută vreodată.

Când Dumnezeu ne transformă inimile, miracolul schimbării nu ne onorează pe noi - ci amplifică harul Său infinit. Iar atunci când le spunem oamenilor ce a făcut Cristos pentru noi pentru a ne ierta și a ne da o viață nouă, cuvintele noastre nu se concentrează pe noi - se concentrează pe puterea și bunătatea Sa. Suntem fericiți ca oamenii să privească dincolo de noi pentru a-L vedea pe Isus în noi. Asta este ceea ce contează. Ce privilegiu! Avem onoarea inefabilă de a transmite mesajul lui Cristos - prin modul în care trăim și prin cuvintele pe care le spunem - tuturor celor din jurul nostru. Niciodată un vas de lut comun, crăpat, cu defecte, nu a conținut o asemenea comoară!