Și acestea nu sunt singurele implicații (ale acceptării noastre). Noi putem să ne bucurăm chiar și în dificultățile prin care trecem, știind că ele produc răbdare. Apoi, răbdarea aduce confirmarea (lui Dumnezeu despre caracterul nostru), iar această confirmare produce în noi speranța care nu ne dezamăgește, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Spiritul Sfânt care ne-a fost oferit. (Romani 5:3-5)

Viața este o chestiune de perspectivă. Dacă privim oamenii dificili și situațiile dureroase ca pe niște amenințări, acestea devin închisori pentru sufletele noastre. Ca niște deținuți în temnițele medievale, lâncezim zile și săptămâni întregi, dorindu-ne ca problemele să dispară sau încercăm frenetic să ieșim cum putem.

În unele cercuri din ziua de azi, liderii creștini învață că Dumnezeu vrea ca toată lumea să aibă pace și belșug, mulți bani și toată fericirea din lume. Acest lucru poate vinde cărți, dar nu ajută prea mult atunci când Dumnezeu permite ca dificultățile să ne ducă mai adânc într-o relație de încredere în El. În scrisoarea sa către Romani, Pavel recomandă o perspectivă diferită, una care vede problemele nu ca pe niște închisori, ci ca pe niște săli de clasă în care Dumnezeu ne atrage atenția, ne transformă caracterul și ne dă o speranță puternică în lucrurile care sunt cele mai valoroase - voia și căile Sale. În cele din urmă, lecțiile ne duc în inima lui Dumnezeu, unde experimentăm bunătatea și dragostea Sa mai profund ca niciodată.

Cu toții ne confruntăm cu dificultăți. Le vom vedea ca pe niște închisori sau ca pe niște săli de clasă?