Din punct de vedere spiritual, voi erați morți din cauza păcatelor produse de natura voastră umană decăzută care este „necircumcisă”. Dar ați fost aduși la viață împreună cu Isus, după ce Dumnezeu v-a iertat toate greșelile. El a șters documentul care conținea toate acuzațiile legii (mozaice) îndreptate împotriva noastră. Acel document a fost „crucificat”, fiind astfel anulat. (Coloseni 2:13-14)

Cu câțiva ani  în urmă, Chuck Swindoll și-a întrebat sora: "Care este emoția ta preferată?" După un minut de reflecție, ea a răspuns: "Ușurarea". Sunt de acord. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, trebuie să recunoaștem că avem unele gânduri, dorințe și acțiuni putrede. Sigur, ne punem o mască de competență și respectabilitate dar, dedesubt, ascundem câteva trăsături urâte. Deseori păcătuim împotriva lui Dumnezeu și împotriva oamenilor, acasă și la serviciu - și ne simțim groaznic din această cauză.

Dar nu trebuie să trăim sub vinovăția care vine ca urmare a păcatului nostru. Adevărul central, primordial al credinței creștine este că Dumnezeu, în harul Său uimitor, ne iartă. El nu scuză păcatul nostru spunând: "Ei bine, nu este atât de grav" sau "Nu prea contează". Nu, El îl numește păcat, iar El a plătit un preț mare pentru a ne ierta.

În scrisoarea sa către Coloseni, Pavel folosește metafora închisorii romane a datornicilor. Atunci când o persoană nu-și putea plăti o datorie, era aruncată într-o celulă, iar un sul de pergament cu toate datoriile sale era bătut în cuie pe ușa celulei până când datoriile erau plătite. Isus ne-a văzut pe noi în închisoarea vinovăției noastre și a luat lista datoriilor noastre păcătoase și le-a bătut în cuie pe cruce, unde le-a plătit în întregime.

Libertatea nu este niciodată liberă. Harul lui Cristos este gratuit pentru noi, dar L-a costat viața Sa. Sacrificiul Său ne arată cât de mult ne iubește, iar noi suntem înțelepți să acceptăm cu recunoștință minunata Sa iertare. Când o facem, suntem liberi să experimentăm ușurarea și suntem motivați să Îl onorăm pe Cel care ne-a eliberat.